marți, 24 iulie 2012

căci vine

suflul fricii îmi zboară măduva din oase

pogorându-se dintr-o amanita muscaria de flăcări

cu maieul numai zdrențe și sânge

mă-nmoi, biscuit în ceai fierbinte de tei

și toată mobila e neagră – pe canapea:

bălți de onix topit – degetele mele lasă unde

tu vino și mă ascunde

căci vine – furtuna sparge geamuri în depărtare

împroșcând pereții cu cioburi – vine lăsând în urmă

curcubee de hemolimfă, clinchetind din fiecare segment

al corpului, cu șaișpe fotoreceptori, puverizând lumina sub apă

ca o stomatopodă ce-și rotește ochii în pedunculi

curios și crud

mă voi lipi de perete, mă voi face greu de scos

ca o crustă de nes întărit pe inoxul linguriței

ca un ac pe fund de sertar, rătăcit între nasturi

de ebonită, creme râncede și ațe

tu ține-mă-n brațe

aprinde lanterna subțire și dă-mi să o țin

floare de fosfor verzui, căci lumina e morfină

foșnește-mi foi de paris match, cu miros

de scorțișoară și plicuri de ceai, și ține de pendulul ceasului

și derulează-mi casetele pe deget

și strânge-mă la piept să nu privesc în spate

și ascunde-mă-n brațe

frate.

2 comentarii:

scrie-mi o compunere frumoasă și vei câștiga un iphone (prin forțe proprii) (altădată) (va trebui să pui captcha) (probabil ți-e lene) (dar mă iubești)