joi, 26 iulie 2012

autolandscape

sunt oasele de câine strivite sub tălpi
ce împroașcă măduvă uscată pe gleznele
fetei pe care o fuți în burta furnalului stins ați
intrat în monolitul descărnat ca niște copii
uitați noaptea sub neoane într-un antipa părăsit
scrmonind beți de formol printre măruntaiele albăstrui
punându-și palmele-ntre fălci cu dinți imenși și închizând ochii
sunt sperma ta sfârâind în cenușa încă caldă
sunt rugina ninsă peste sexele voastre încleștate
boia peste petale într-o salată ciudată de flori
sunt fluturi visând înțepeniți sub sticlă groasă de ceas
cu subsuori păroase din hife de mucegai sub aripi
sunt gândacii de rugină ce-ți cresc peste pleoape
din pelicula de argint a oglinzilor cu obrazul cuibărit
în pânza de păinjen din sticla spartă privesc picături de apă
prin picături de sânge
sunt hidrocefalul plăpând și fără frunte adormit
în zgomot de apă fiartă în huruit de motoare învelit
doar în pielea lui transparentă din foițe de ceapă
plânge odată cu sirena de schimb și se privește 
înăuntru fără să înțeleagă nimic căci nu pricepe 
decât înăuntrul merelor și-ar scoate ochii căutând în ei
cotoare și sâmburi nu-i zâmbi înapoi căci
zâmbetul lui nu înseamnă nimic
sunt pădurea în care te trezești cu capul strivit între
stele și pietre la începutul limbului
mort ca visele
cu păianjeni despiciorogați arată ca niște bile
uriașe de falafel în iarba neagră se rostogolesc cu ultimele
puteri spre tine să te muște zâmbetul lor nu înseamnă nimic
cu vrăjitorii negri și carnea scumpă ruptă ca o cârpă putredă
sunt cascada de la sfârșitul limbului, de apă și fum de țigară
prin care țâșnești levitând, mușcându-ți și înghițindu-ți buzele
aerul îngheață în aer îngeri psalmodiind îngânând uguind
cu păr de ceas în gâtlej și iată-te afară cu capul strivit
între stele și pietre
sunt pagina la care a rămas deschisă o carte arsă singura
pe care o vei citi și degetul tău plin de cenușă căci nu poți să nu răsfoiești
radio ieșit de pe frecvență la miezul nopții 
cu greieri înecați în zgomot alb
sunt ploaie peste orașe industriale albe doar sub fulgere
cu mese cu pateu pietrificat în cutii și cercuri roșii de vin pe fundul paharelor
plânseul releelor subțiri sub un arcuș enorm
sunt un titirez învârtindu-se într-un craniu răsturnat tremurând
și înțepenind între suturi
sunt ochii mei deschiși văd fețe și guri
mă cuprind și mă leagănă uite cât e de mic

zâmbetul lor nu înseamnă nimic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

scrie-mi o compunere frumoasă și vei câștiga un iphone (prin forțe proprii) (altădată) (va trebui să pui captcha) (probabil ți-e lene) (dar mă iubești)