sunt oasele de câine strivite sub tălpi
ce împroașcă măduvă uscată pe gleznele
fetei pe care o fuți în burta furnalului stins ați
intrat în monolitul descărnat ca niște copii
uitați noaptea sub neoane într-un antipa părăsit
scrmonind beți de formol printre măruntaiele albăstrui
punându-și palmele-ntre fălci cu dinți imenși și închizând ochii
sunt sperma ta sfârâind în cenușa încă caldă
sunt rugina ninsă peste sexele voastre încleștate
boia peste petale într-o salată ciudată de flori
sunt fluturi visând înțepeniți sub sticlă groasă de ceas
cu subsuori păroase din hife de mucegai sub aripi
sunt gândacii de rugină ce-ți cresc peste pleoape
din pelicula de argint a oglinzilor cu obrazul cuibărit
în pânza de păinjen din sticla spartă privesc picături de apă
prin picături de sânge
sunt hidrocefalul plăpând și fără frunte adormit
în zgomot de apă fiartă în huruit de motoare învelit
doar în pielea lui transparentă din foițe de ceapă
plânge odată cu sirena de schimb și se privește
înăuntru fără să înțeleagă nimic căci nu pricepe
decât înăuntrul merelor și-ar scoate ochii căutând în ei
cotoare și sâmburi nu-i zâmbi înapoi căci
zâmbetul lui nu înseamnă nimic
sunt pădurea în care te trezești cu capul strivit între
stele și pietre la începutul limbului
mort ca visele
cu păianjeni despiciorogați arată ca niște bile
uriașe de falafel în iarba neagră se rostogolesc cu ultimele
puteri spre tine să te muște zâmbetul lor nu înseamnă nimic
cu vrăjitorii negri și carnea scumpă ruptă ca o cârpă putredă
sunt cascada de la sfârșitul limbului, de apă și fum de țigară
prin care țâșnești levitând, mușcându-ți și înghițindu-ți buzele
aerul îngheață în aer îngeri psalmodiind îngânând uguind
cu păr de ceas în gâtlej și iată-te afară cu capul strivit
între stele și pietre
sunt pagina la care a rămas deschisă o carte arsă singura
pe care o vei citi și degetul tău plin de cenușă căci nu poți să nu răsfoiești
radio ieșit de pe frecvență la miezul nopții
cu greieri înecați în zgomot alb
sunt ploaie peste orașe industriale albe doar sub fulgere
cu mese cu pateu pietrificat în cutii și cercuri roșii de vin pe fundul paharelor
plânseul releelor subțiri sub un arcuș enorm
sunt un titirez învârtindu-se într-un craniu răsturnat tremurând
și înțepenind între suturi
sunt ochii mei deschiși văd fețe și guri
mă cuprind și mă leagănă uite cât e de mic
zâmbetul lor nu înseamnă nimic.
joi, 26 iulie 2012
autolandscape
Etichete:
autoportret,
dark,
drone,
hidrocefal,
insecte,
panopticum,
zambet
marți, 24 iulie 2012
căci vine
suflul fricii îmi zboară măduva din oase
pogorându-se dintr-o amanita muscaria de flăcări
cu maieul numai zdrențe și sânge
mă-nmoi, biscuit în ceai fierbinte de tei
și toată mobila e neagră – pe canapea:
bălți de onix topit – degetele mele lasă unde
tu vino și mă ascunde
căci vine – furtuna sparge geamuri în depărtare
împroșcând pereții cu cioburi – vine lăsând în urmă
curcubee de hemolimfă, clinchetind din fiecare segment
al corpului, cu șaișpe fotoreceptori, puverizând lumina sub apă
ca o stomatopodă ce-și rotește ochii în pedunculi
curios și crud
mă voi lipi de perete, mă voi face greu de scos
ca o crustă de nes întărit pe inoxul linguriței
ca un ac pe fund de sertar, rătăcit între nasturi
de ebonită, creme râncede și ațe
tu ține-mă-n brațe
aprinde lanterna subțire și dă-mi să o țin
floare de fosfor verzui, căci lumina e morfină
foșnește-mi foi de paris match, cu miros
de scorțișoară și plicuri de ceai, și ține de pendulul ceasului
și derulează-mi casetele pe deget
și strânge-mă la piept să nu privesc în spate
și ascunde-mă-n brațe
frate.

duminică, 22 iulie 2012
îl cheamă
vitalie are boabe de porumb
în buzunare pentru țintar și scamă din aia mov
făcută dintr-o mie de fire albe și roșii care
miroase a paracetamol lame astor
murdare de frișcă păroasă strivește
mucurile de țigară melcii dozele de bere
rupe cheița și-o lasă să cadă înăuntru
apoi bea asta e ruleta lui rusească
citește ziarul doar când taie suncă și roșii pe el
toți politicienii muiști înecați în zeamă sângerie și sămânță
vitalie zâmbește ochii lui gălbenușuri albastre deșirate în apă
și urcă pe scări de parcă ar căra canapele
miroase a casă a cartofi lăsați în apă până
să se prăjească a lemn îmbibat cu usturoi
pornește televizorul pleacă de lângă el
pe pickupul fără braț vinilul cu led zeppelin
învârtește vrăbii împăiate și muștar întărit
în beznă prizele exoftalmice scânteiază
ca ochiul monstrului pe care-l crezi mort
apoi credits.

credits,
led zeppelin,
paracetamol,
pickup,
politicieni.,
porumb,
vitalie
sâmbătă, 21 iulie 2012
câineficat
se dedică prezentul sonet șexpirian lu' lindabelinda
blogăriță de sugces care pune poze cu haine vintigi
din dragonu roșu și câini când îi fată cățaua
repede cu blițu pă ei cât n-are ochi să le facă rău
imediat și de-ndată ce cățaua îi fată
linda scormonește-n afterbirth ca-n zacuscă
și scoate căței cu căpșoare de muscă
exersând cu ei noduri, în loc de cravată
apoi, legănându-i, cu un gest inefabil
studiind oscilația de dublă pendulă
bălăngăne câinele și infima lui pulă
măsurând tristă timpul fugind ireparabil
apoi scoate caolinul cel bun de horezu
și așează cățeii cei proaspăt fătați
ca niște ficați încă nedezghețați
și mărgelele-albastre reprezintă orezu
în văzul mamei lor sacrificați
nu mai sunt câini, ci sunt sacri ficați.

vineri, 13 iulie 2012
traduceri dân clasici 1
el te va translata retrogradând pe axa temporală
dând curs ludismului cu jocuri care sug partea anală
acestora le-ar prefera un zimbru de preerie
ce-ar expulza-n urechea sa fecale-n diarie
ar îmbuca-nlesnind cu bere cu-n plus de satisfacție
sfincter de sconcs ucis pe drum intrat în putrefacție
căci el e gamerul cel mânios cum nu-i găsești perechea
e Nintentocilarul care joacă și-Atari și Sega
când pornești televizorul, jocuri de vrei
asigură-te că-i setat pe canalul trei
de tocilar cămașă poartă, și pix în buzunar la piept
dar nu l-am văzut să scrie vreodată, ce-i drept
mănușăputere în mână, o gură murdară de hulă
cu un pistol și cu acestea grămezi de jocuri ia la pulă
căci el e gamerul cel mânios cum nu-i găsești perechea
e Nintentocilarul care joacă și-Atari și Sega
el joacă cele mai rele jocuri din toate timpurile
scârbavnice rău-plămădiri borâte de omenire
atât de mânios îl fac c-ar expulza salivă
sau zice "cowabunga"
- cowa-bucată-futută-de-fecală-canină
căci ei te trag pe sfoară și apoi îi doare între fese
dar acest tocilar nu poate uita, și nici să nu îi pese
de ce nu-noată o țestoasă? de ce nu pot ateriza avio-
-nul? grabnic scot galbeni din astă grămadă de maro!
de ce-au personajele nume greșite? de ce-are parola atâtea cuvinte?
și armele ce-au, de nu fac nimic?
e gamerul cel mânios, ai auzit și mai-nainte
și jocurile așa rău sug că-și face singur cuvinte
căci el e gamerul cel mânios cum nu-i găsești perechea
e Nintentocilarul care joacă și-Atari și Sega
și
Amiga
CDI
Colecovision
Intellivision
Neo Geo
Turbo Grafix 16
Odyssey
3DO
Commodore
.

joi, 12 iulie 2012
azieziuazânei
și nu ar trebui să stau în cur la calc
jucând Super Mario Crossover sărind entuziasmat
în chiloți pân casă striving goombas imaginari futând
gerunziile ↑ de la prea multă engleză
ar trebui să ies în oraș să-i strâng ca într-o lipie de șaormă
sunetul clopoțeilor tubulari din prispele tihnite vișinele înnegrite
de căldură sfârâind pe ciment dogoarea untoasă de porumb fiert
mâncat pe jumate cu nasul să intrăm în dughene să ne imprimăm
amprentele în toate ciocolățile topite să încercăm să prindem porumbei
din zbor să ne rezemăm coatele de pervazuri încinse să intrăm în supermaketuri
doar ca să crănțănim fistic să ascultăm clear moon fluturând cearșaful peste noi
când mă strângi în brațe e ca atunci când zbor
devin din ce în ce mai mic, și plutitor
azieziuazânei o să se trezească o să-și întindă leneș
brațele despicând din greșeală vârfuri de boboci
și-o să strănute la primele raze.

județecustemenașpa - numa' 6s norocoase
În primul cartier, Romi și Remi tuciurii îl iau pe Bacovia prea la propriu și sug frenetic o lupoaică de plumb până dau în benga saturnismului pentru a demonstra latinitatea poporului român. Apoi, o gaură neagră ehm albastră de spice și niște pardoși de eben dând limbi unui puiet inocent. În stânga jos, puternica tradiție culturală e perfect reprezentată de o carte absolut goală deschisă la mijloc ca un ceaslov anti-muște.
Călărași
Un chilot de castitate făcut din cărămizi de BCA prin care își scoate pulpele o târfă albastră din Avatar care are tatuaje cu simbolul medicinei și potcoave. Probabil că în Călărași femeile merg în mâini când sunt pe ciuclu - dă dreacii în tine fa dacă feștelești rogojina a bună!! - altfel nu-mi explic roșeața radiantă din susul stemei. Also, probabil că s-a strâns ceva sediment acolo din moment ce răsar spice ex nihilo iar intrarea în strâmta ei chilie (moar liek catedrală amirite?) e păzită de o cruce de holdșuruburi.
Harghita
În stânga sus, cei cinci martiri țânțari care l-au mâniat pe Attila. Apoi, un arici astral de muciflex auriu și o lună își aruncă priviri de cuplu căsătorit de prea multă vreme. În cartierul trei, din tampoanele saturate de smegmă verzuie ce alcătuiesc fertilul sol al ținutului secuiesc răsar brazi mândri. La temelia conacului de grofi stau zaruri care au dat 4-4. În centru, vulvă fosilizată în nostalgice tonuri sepia.
Satu Mare
Doi cavaleri ezită chinuitor între a-și crăpa căpățâna singuri și a culege romburi de țâțe lăsate de amerindiancă din niște meri violați de ariciul Sonic. Ar face bine să se hotărască, pentru că leul lombosciatic cu taburet în loc de picior drept își fâlfâie amenințător labele schwoompy-loomply de jeleu îmbrățișând peretele în faux-plan, deși poarta e ridicată. Deznodământul în următoarea ediție a Teleenciclopediei...
Vaslui
Trei pești fug înotând sincron de târfele care vor să ia un dolar de la ei. Din nefericire, încercarea lor de a se refugia în hibridul de pizdă păroasă și barbă de evreu așchenaz este zădărnicită de marginile aurii ale cartierului și de cele trei muște care își apără sărăcia și nevoile pe care le consumă. Jos, un bou privește impasibil strângându-și picioarele ca nu cumva să iasă din stemă.
Vâlcea
Un cal albastru cabrat care își cacă coada încearcă să joace roata norocului sau să scoată apă dintr-o fântână. Demersul său e sancționat de un țăran gay care-și poartă căldarea în semipiruetă. Mai jos, o cruce cu pulăcoaie stilizate la fiecare colț binecuvântează arborele de țâțe, adevărații ochi ai lui Dobrin, care - ca și boul vasluian, își strânge rădăcinile forțat de marginea stemei. Exact ca în lumea reală.
marți, 10 iulie 2012
județecustemenașpa - 7 dintr-o lovitură
Argeș
Covasna
O acvilă cu solzi de șindrilă unsă cu căcat stă pe niște dealuri suficient de mici cât să le cuprindă cu ghearele - sau poate sunt sâni de femelă de Hulk. Gândurile ei se concretizează într-un atom radioactiv realist modelat după un ou ochi aldin cu doar șase electroni (deși uraniul are 92) din care ies fulgere subatomice care, ca orice fulger, au la capăt săgeți care le indică direcția.
Bacău
În stânga, un soare roșu cu trăsături faciale - probabil e soarele din colț din desenele copiilor care a primit box în muie până i-a bufnit sânge pă gură - luminează în roșu o jumătate de munte, dar nu și cerul care rămâne alb imaculat. În dreapta, o lună face să strălucească argintiu cealalăt jumătate de munte în toiul acestei tainice și menstruale nopți. Oricine stă pe mijlocul muntelui e forțat să țină cu Dinamo.
Covasna
Un braț de cavaler împlătoșat pregătește pentru gura sa flămândă dar inexistentă o șaormă de inimă la căldura astrelor impasibile, prezente toate simultan pe cerul amiezii de un albastru infinit.
Hunedoara
În stânga, un Decebal atât de epilat că are păr - de fapt sprâncene - doar la rotule învârte scutul pe lângă el cum învârte cercul sau anvelopa un copil retardat. În dreapta, Traian repetă Hamlet făcând semne obscene spre cerul Daciei. Muie Zamolxes! Sub ei, corbul Corvineștilor exersează cerutul în căsătorie cu un ineeeeeeeeel (marecâtinimamea marecâtinimamea marecâtinimamea)
Mehedinți
(Rimează cu printre dinți) Jos, Dunărea colorată firesc ca pasta de dinți Aquafresh spumegă sub podul lui Apolodor pe care cineva a jucat o versiune simplificată de X și 0. E vorba de X și X, și se pare că a câștigat. Deasupra, o albină monstruoasă cu anvergura aripilor cât arcele de pod îl terorizează pe Leo de la Strehaia.
Olt
Cineva a borât turnuri care par să spună OMGWTF și snopi pe steagul Suediei. Singurul mod în care ar fi fost mai ridicolă era dacă s-ar fi limitat la două cadrane, dar ar fi scris "x2" sub turn și snop. "Șefule mai avem doo căsuțe cu ce dreacu le umplem?" "IDIOȚILOR TOT SNOPI ȘI TURN!!!"
Sibiu
În câmpul inferior drept, un chilot tanga auriu cu inimioare la fiecare extremitate sau poate un volan de Dacie țigănită. Sus, un leu asamblat din tacâmuri și gheare de pui face entuziasmat cu laba la cameră "bună mamă hurrdurr sunt retardat".
duminică, 8 iulie 2012
județecustemenașpa - botoșani
![]() |
| moar liek Racoasăjidani, amirite? |
Serios, ce pitacu' meu bortelit e asta? Stema României, de pildă, e mai apetisantă decât o figurină scară 1:1 a Angelinei Jolie făcută din șaormă. Și la dracu ți-ai dori să aibă pulă ca să mai încapă un rulou lung și delicios pă ea. Și asta deși are pă câmpurile ei aurii un bestiar heraldic mai boacăn decât zoobăneasa.
Se cheamă armonizare, integrarea detaliilor în ansamblu și e rodul muncii trudnice a unor bărbați care reușesc în peste 99% din cazuri să nu-și ia pantalonii invers și să-și prindă găoaza în fermoar și a unor femei a căror ciorbă nu conține silicon de dildo feliat în loc de păstârnac. Însă trepădușii retardați care au făcut căcatul ăsta nu pot să îmbine nici două coaie imersate în superglu. Dacă fecalu' ăsta e o stemă, atunci pula mea cu pielea scrotului întinsă ca o velă e reproducerea exactă a corabiei lu' Barbă-Neagră RAWR VOI DA JOS TRIUNGHIUL BERMUDELOR ȘI VOI SPINTECA STRÂMTORILE PIZDII ÎN CAZUL MĂSII CUI A FĂCUT STEMA OCEANU PLANETAR.
Dacă mi-aș desena o mandală în borâtură cu un bețișor de lotus aș concepe ceva mai elegant și mai coerent decât asta. Arată ca o brânză cu mucegai albăstrui vârâtă între două buci tatuate de un artist orb. Arată ca logoul unei fabrici de perdele pentru boschetari. Arată ca steagul Republicii Sovietice Sugialiste Retardistan. La dracu, au chiar o stafie în consiliul județean.
Coasă. Trei stele în șase colțuri. Rac. Kowalski, options?
1. Ar putea fi o alegorie a holocaustului crustaceelor. Într-o Germanie a homarilor dezamăgiți de Republica de la Weimar un homar carismatic autoritar dar cu mustăți neobșinuit de scurte urcă insidios treptele puterii diseminând lapții răcismului la cuptor cu ei să să facă roșii ca Satan tutorele lor legal și idei subversive unicurni futuți care BAG PULA NU VĂ DAU NUMĂRUL DILĂRULUI MEU!!!1
2. Unele județe se mândreau în tradiție comunistă pă blazon cu cuceririle economice și culturale. Prahova are o sondă și capră neagră, ceea ce sugerează marile progrese înregistrate de acest județ în sondarea anală a speciilor pe cale de dispariție ce hălăduie sfioase prin munții seculari. Coasa Botoșaniului reprezintă probabil apogeul mileniilor de cercetare în domeniul retezării ierbii de la rădăcină, rafinând uneltele primitive cu care costobocii își tundeau gazonul - umile pare de lemn - la pare de lemn cu mâner p-o parte și - cucerire a secolului informației - pare de lemn cu mâner și (rafinament considerat de unii inutil) lamă. E greu să ne imaginăm de câte ori botoșănenii însuflețiți de avânt progresist vor mai striga într-un glas "Excelsior" cu prilejul noilor cuceriri în cosologie, dar chiar sub ochii noștri hub-urile creative de lângă Darabani și Bucecea democratizează accesul la coasă și lucrează la prototipul unei coase BLASFEMIE MAGIE SATANICĂ PORTOCALĂ MECANICĂ LĂMÂIE CU BUFFERE cu mâner pentru stângaci!!! Ăăăă racul e pentru că horoscop și stelele pentru că muie.
dragă jurnalule, azi mi-am dat seama că melodia de pe fundalul de la "am pula mare" de planeta moldova e de fapt marșul imperial din starwars. tremur și mă tângui, oare cum voi întâmpina acum, că știu, puhoiul leaturilor ce vin?
P.S.: Am intrat în Botoșani cu o motocoasă. Umilința le-a fost prea mare ca să mai îndure viața.
Etichete:
alina plugaru,
botoșani,
coasa,
evrei,
moldova,
portocala mecanica,
republica,
rickroll,
steaua lui david
miercuri, 4 iulie 2012
moondog
e unu noaptea băut prea mult bucegi
borăsc creioane chimice jazz deșelat
manele selecții 95 grrrl i wanna make you sweat
pe care bețivii se chinuie să nu plângă
jaluzele jilave de alge și uși groase uși vișinii de lemn
la arnoteni adevărații arnoteni
cu umerii juliți de pereții în calciu mă
târăsc sub stâlpii de lumină ca într-un spotlight
zgomot de tren știi tu ca atunci când adormi
noaptea în tren cu geamul deschis și alt tren
țâșnește pe lângă tine zgomot de saxofon
înfundat cu salivă zgomot alb de apă care dă
în clocot zgomot de podea acoperită cu jucării
răsuflă și se-ntind la loc pe spate după
ce le calci pe burtă
un hobo cântă la muzicuță pentru câinele lui mort
răbufnind dulceață de cireșe cu mucegai.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)