sâmbătă, 4 august 2012

10/10 admir jinduiesc și aș răvăși tandru

Iată 5 îngeri printre femei, cinci flori de cireș fragede răsărite în noianul de dejecții mundane pentru care nu doar că le respect și le admir enorm, ci le prețuiesc și jinduiesc întristat la ele, zdrelindu-mi degetele nevrednice de marmura piedestalului pe care frumusețea și virtuțile lor desăvârșite le așează. Mi-e rușine și scârbă de mine să spun că "le-aș fute", reducând la un gest animalic și aproape profanator adorația ardentă pe care o nutresc pentru ele și dorința irezistibilă de a-mi închina viața lor, de a mă jertfi pe altarul fericirii lor, de a le împlini cele mai mici mofturi, de a le săruta ore în șir vulva înmiresmată, transformându-mi buzele într-o seră în care să se desfacă bobocul grațioaselor lor flori de carne fără să aștept nimic în schimb, de a le scrie poeme înflăcărate, chiar dacă rima îmi va șchiopăta, de a le purta pe brațe și, dacă-mi îngăduie privilegiul, a mă cuibări gol lângă ele privind împreună Gone with the wind.
Iubită Artemis fulgurantă, frumusețea ta e prea amplă ca să încapă în canoane, autobuze, parcări de tir sau planete plutoniene cu gravitație scăzută. Tu ești mult mai mult decât o femeie, tu ai mult mai mult decât o femeie. În timp ce între picioarele altora nu găsesc decât o vulvă becisnică, tu, silfidă din Total Recall, pari să fi dezvoltat un al treilea macro-sân. Vreau să-ți cunosc fiecare gând, să stăm cu tâmplele unite și să simt cum mă chemi în adâncul sufletului tău: BACOOON BACOOOON!! Te vreau în dormitorul meu; de fapt, am transformat toată casa în dormitor, căci nu vom avea nevoie de pereți despărțitori pentru dulcea noastră contopire. În timp ce rochița ta roz denotă feminitate fragilă, pantofii tăi sport trădează faptul că ești o mașină sexuală bine unsă și că mă poți călări neobosită ca o cow-girl ore în sir, chiar cu riscul iminent de a fi eternizat ca exemplar de studiu pentru studenții la medicină. Dar eu, Omulcuviscerelepireu, aș face orice pentru dragoste. Nu ca târfele de la Meatloaf  MICUȚO LASĂ CD-UL ÎN PACE E O TRUPĂ NU UN FEL DE MÂN... WHARGARLGARLSALIVAGARL
De ce îmi chinui drumul ostenitor prin deșert, tu diafană și magnifică fată morgana, cu dantură la fel de evanescentă? De ce nu mă lași măcar pentru o clipă să mă adap din oaza buzelor tale, dibuind prin mușcături șiragul de mărgăritare măiastru șlefuit al dinților tăi? De ce ai patima unei Fatima dar nevinovăția unei Aișa, și nu-mi îngădui să-mi strecor limba prin zâmbetul tău pentru un sărut pasional? Nu pot să nu tremur, blestemând Profetul, când mă gândesc ce alte podoabe neprețuite ascunde austerul tău văl.
Radioasa ta belețe, Proserpină pe steriozi, o depășește cu mult pe a Elenei din Troia. Dacă nurii ei au făcut să se scufunde o mie de corăbii de dragul ei, frumusețea ta ar putea juca domino cu zgârie-norii și snooker cu asteroizii. Normal că voi muri astă-seară pentru iubire baby join me in death, negurata mea domniță. Normal că-mi voi rezema capul de al tău, ca să ai păr suficient de lung cât să-ți ajungă în ochi. Normal că șuvoaiele de sânge din venele noastre se vor îngemăna; al meu va fi Călmățuiul și al tău va fi Dunărea. Normal că dacă vom da greș ne vom sufoca cu aripi picante de la KFC. Orice, numai îngăduie ca penisul meu să fie chifla lunguiață pentru hotdogii depresivi ai degetelor tale.
Ah, Mary Ann Bevan virgulă, they sure don't make'em like they used too... Probabil că virgula sugerează modest și celelalte nume și titluri ale tale, și anume Neferiti modernă arhetip desăvârșit de frumusețe din matricea primodială nepătat de lustrul veacurilor. Mi-aș vinde sufletul să pot călători în timp ca să fiu pătruns de privirea ta atât de vie (încât filmul pare să se fi contorsionat ușor, fără să îți știrbească însă din frumusețe) și să am prilejul de a te pătrunde, la rândul meu și să-ți frământ sânii ca pe un aluat de pizza, lăsându-i apoi să se odihnească în forma lor de o frumusețe statuară (tot de pizza). Unchiul meu, desfundător de fose septice, mi-a spus totul despre tainele unui astfel de amor; iar asta nu a făcut decât să aprindă mai tare în mine fantasma ce-mi zbuciumă nopțile. Bunul tău gust tău în mobilier, victorianul meu heruv, mă face să cred că patul nostru conjugal va fi mai frumos chiar decât poznele îngerești pe care le facem în el.
Cum să mi te permit, cariatidă scumpă? Mai ales acum, când văd bine că Venus din Milo e o copie de dugheană, făcută de un țigan cu parkinson după tine. Mă excită teribil provocarea de a izbuti să-mi strecor mâinile printre cosițele tale mătăsoase, sălbatice și haotice ca mama-natură însăși. Pentru tine aș urma râuri, și te-aș aștepta o veșnicie pe partea întunecată a lunii. Dă-mi, dulcea mea, cea mai purlentă găleată de gunoi care și-a lăsat zeamă, dă-mi covorul atât de îmbâcsit că din el sare blestemul faraonilor. Nu cer în schimb decât o noapte foarte întunecată în care să-mi injectez vodcă în ochi și să te am.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

scrie-mi o compunere frumoasă și vei câștiga un iphone (prin forțe proprii) (altădată) (va trebui să pui captcha) (probabil ți-e lene) (dar mă iubești)