interviucumine

aci. sunt o somitate mâncameţi pula

sau, daca tot aţi intrat şi ţin să fiu o mână care câine hrana care a muşcat-o:

la mama vlahie

el este KorbeaPleatăneagră. sub poza despre care Roland Barthes a spus că ar vrea să o aprofundeze nu ca pe o problemă, ci ca pe o suferință, întrebări/ răspunsuri/ texte.

 

 

1) descrie-mi puţin sudul/ pe sudişti, şi cum influenţeaza treaba asta mâna care scrie.

Sudist e mă-ta. Muntenia e hiperromânia din interiorul (meh, sudul) României. Orice e general valabil la români ca naţie, la munteni e îngroşat până la paroxism. Mâna din ţara Muntenia scrie liberă şi singură. Cealaltă mână din ţara Muntenia va duce seminţe la gură, invariabil, fie că posesorul asistă sau joacă fotbal, handbal, plânge la mormântul mamei, se masturbează sau face chirurgie pe cord deschis.  Şi asta pentru că muntenii sunt absolut țicniţi, de o ţicneală care variază de la fantezie utopică şi naripată până la isteria posacă şi maladivă a unei văduve care ţine sângele răposatului trei zile în gură ca să-l deşire într-un scuipat lung pe patrafirul popii (care btw, a crăpat pe loc). Muntenii să-nnebunesc după poveşti din astea, cu d-astea cresc, le auzi la scările de bloc, în gări pănă vine trenul şi după beţie; fiecare are una-două. Nu-i copil să n-audă cum a lăsat mortu’ floarea dejtelor în făina de lângă el, cum a vorbit unu cu pământu’ şi pământu’ l-a-njurat dă morţi şi a început să-i scoată unu câte unu să se ştie despre cine e vorba, cum aleargă în fiecare noapte şase cai deşelaţi să se-nece în nuj care mlaştină, cât de nebună era Sicuţa care avea o poală dă sute d-alea dă fier şi le zdrăngănea până făcea migrenă la pizdă urlând cât dă bogată e, şi cum nimeni nu ştie când o să vină spaţienii, despre ultimul buş al americii şi bulgarii tonţi cu coaili dă bivoliţă dar almintrilea tonţi. E o grefă ciudată de morb nordic, de morgă d’a lu Poe pe o veselie meridională. Ceea ce o face cu atât mai subtilă şi mai futută, căci părem destul de plicticoşi şi normali la cap. Puţini s-au prins de fărâma asta de specific, pântre care Matei”u”scurt Caragiale (care avea fantezii despre cum o să-i fută ibovnica urâtă golanii în Cişmegiu) şi Delavrancea (care e criminal de underrated, şi sper că l-ai citit, căci te-am futut bine la cap cu asta), cu cică “zolismul” lui care e de fapt muntenism curat. În “Apă şi foc” arde mahalaua şi babele chirăie, iar un copil se-ntoarce după pârjol să doarmă în cenuşa caldă a mă-sii (evident, carbonizată). Ah, îmi dau lacrimile dă nostalgie... Scriitorii ăştia doi m-au influenţat o groază.

Muntenii sunt plictisiţi by default, de la contabilii somnolenţi până la ucigaşii în serie care sug noradrenalina din suprarenalele victimelor şi apoi fac bungee. Apoi, nu au genul ăla de frică habotnică de Dumnezeu pe care o au moldovenii (care nu trece decât la beţie) sau de ruşine de gura lumii şi civism conformist pe care îl au ardelenii. Dacă le pare rău de ceva sau nu fac ceva, singurele motive pentru care n-o fac e pentru că nu le convine sau e împotriva principiilor lor, şi atât. Reversul medaliei e că nu au nicio oprelişte ca să nu facă tâmpenii enorme şi boacăne epice, pentru care – paradoxal în orice alt loc – rămân adulaţi. La înmormântări se înşiră că Vochiţa a fost o mamă bună şi o soţie iubitoare, dar toţi îşi amintesc cum s-a îmbătat după nuntă şi şi-a frecat pizda de capul chel al naşului adormit; că venerabilul dascăl Ţintea Ion a contribuit la dezvoltarea spirituală şi propăşirea blablabla, când toate babele se umezesc amintindu-şi că avea pula aşa de lungă că şi-o prinsese cu o jartea dă crac şi înghiontea cu ea în cur fetele la practică agricolă, de prăşeau instant opt brazde; şi plâng sincer de dorul lor pentru chestiile astea. Ca s-o dau în vorbe dân cărţi, suferim dă o estetică bine de tot descătuşată de morală, şi foarte sensibilă la ridicol. Poate ăsta e şi motivul pentru care atunci când văd pă unu dându-şi labă pă stradă ziuanamiazamare nu vâr asta în fundul subconştientului (subconştientul meu are o rozetă strâmtă), ci mă gândesc “la dreacu, aş putea construi un poem în juru’ la căcatu’ ăsta”.

2) au aia de la Paraziţii o melodie despre tot felul de locuri/ ipostaze în care poţi s-o mierleşti. spune-mi câte ceva despre poezia acestor locuri.

Da, au. Deşi eu prefer mierlitului o cordeală corbească. Felul în care seara miroase a oo jumeri în untură şi a ciorbă de roşii. Felul în care înainte să cumperi îţi taie cep la pepene cu cheia dacă n-are cuţit. Felul în care semiţigăncile din cartierul meu strigă sarcastic că m-ar fute aşea în timp ce îşi iau de la grădiniţă puradeii. Felul în care bunică-miu o ciupea chiar şi la 80 de ani dă cur pe bunică-mea de faţă cu musafirii şi-i zicea să scuture din făcătorul de bani. Felul în care azi dimineaţă au venit dă la primărie unu cu una să taie un nuc iar ăla sărea ca o balerină cu drujba într-o mână să taie ramurile mai înalte în timp ce tipa îşi punea perechi de nuci crude pe pubis strigând că are coaie verzi. Felul în care ştim să spunem pulampizdă la vârste mai fragede decât restul ţării, dar tânjim sincer după liubov adevărat şi pârjolitor. Mărar.

3) Alien sau Predator?

Guilty Gear X2 Reload The Midnight Carnival. Dacă nu mă crezi, joacă-l. Am prostul obicei de a adormi la filme şi a mă uita la căcaturi fără niciun gust. Singurele trilogii pe care le-am văzut au fost Porky şi How High (spun asta doar pentru că ştiu că Vlad va citi interviul şi se insterizează când aude vorbindu-se chiar şi numai despre un inexistent How High 2)

4) femeia sau un film porno?

Nu văd o dihotomie atât de prăpăstioasă încât să trebuiască să aleg. Voi iubi mereu cardurile mele microsd cu porno de casă ascunse printre boabe de fasole într-un borcan. Dar îmi iubesc zâna mai mult, iar iahnia aia a fost delicioasă.

5) şi ca sa încheiem într-o nota apocaliptica (ca tot e unul din anii în care ni se spune ca nu mai apucam anul), când ce va sa vie va veni, cum crezi ca va fi?

Dumnezeu o să zică că gata bă prea sunteţi muişti vă lăbiţi pă icoane degeneraţilor şi daţi data înapoi la shareware-uri ca să le mai folosiţi o dată şi apoi o să ne dea o dată exactă. Noi vom aştepta data exactă, jumate ca nişte sfinţi, jumate continuând să piseze usturoi cu bustul lui Iisus pătimind şi apoi vârâdu-şi ostropelul în cur în efluvii spumoase. Va sosi data, şi ceasul se va împlini. Vom număra cinci patru trei doi unu. Nu se va întâmpla absolut nimic. Ne vom fute care cu cine prinde, uşuraţi că am scăpat, îndesându-ne macroclitorisurile în anusuri prolapsate monstruos, ca nişte râme care se căznesc să intre în cochilia unui melc chircit în bale verzui în centrul ei. Dar ţeapă la vreo trei ore şi şaptişpe minute după aia vor veni peste noi îngeri mari şi crăcănaţi care au dinţi dă titaniu pă pulile lor enorme şi le învârt ca nişte drujbe şi Super Mecha Death Christ version 2k12 beta bitch şi vor ejacula pe noi taman când căţelim mai avan spermă mnezeiască şi verzuie ca borala lui Reptile din Mortal Kombat trei. Carnea o să ni se vaporizeze pă oase ca un fum peste ape, şi are să fie foc în ceruri dum-dum-duuum dum-dum-duduum toţi ştim rifful ăsta. Gemetele se vor preface în scântece de cutiuţă muzicală cu perişori de oţel pătat. În Fa# frigian. Din noi va rămâne doar un caiet de matematică din anii ’80 cu ghilimele prost folosite pe coperţi AZI LA LEU UN CEC DE PUI MÂINE EL VA FACE “PUI” visat de un copil cu carotide prea proeminente dintr-o altă Etiopie dintr-un alt pământ. Va fi SO FUCKIN COOL, ca orice lucru imposibil de retrăit şi pe care n-o să-l mai aibă cine evoca.